Sfârşit de an pe terenul de baschet

În data de 17 decembrie, cu mic, cu mare, cu părinţi şi bunici ne-am adunat în sala de sport a C. N. „Al. I. Cuza” pentru a încheia anul 2010.
Făcând un bilanţ acum, la sfârşit de an, nu putem să spunem decât că ne-am atins din plin obiectivele propuse.
Am început plini de temeri cu câteva luni în urmă, dar experienţa acumulata în anii când şi eu eram pe terenul de sport, iar mai apoi experienţa acumulata în anul în care am făcut parte din echipa altui club sportiv, ne-au ajutat să ajungem cu succes la finalul acestui an.
În acest moment avem cinci grupe care iau parte la programul de pregătire al clubului, am reuşit sa punem în practică o parte a proiecului „Baschet – un nou început”, şi anume acela de a lucra cu copii cu dizabilităţi, am jucat meciuri de pregătire, mâine plecăm în cantonament la Azuga… şi toate acestea în câteva luni de zile.
Pentru anul care urmează, ne propunem să continuăm toate aceste lucruri:

  • să oferim în continuare copiilor oportunitatea de a fi pe terenul de baschet, de a face mişcare pentru sănătate în primul rând.

Baschetul este un sport complex care dezvoltă organismul nu numai din punct de vedere fizic, antrenând în mişcare toate segmentele corpului, dezvoltând motricitatea, ci şi psihic, ducând la educarea spiritului de solidaritate, de organizare şi disciplina conştientă, educarea iniţiativei, combativităţii, a voinţei de a depăşi momentele grele din timpul meciurilor prin echipă şi cu ajutorul echipei. Baschetul este un sport în care finalizarea acţiunilor nu constituie un act ce se bazează pe forţă ci se caracterizează printr-un act de îndemanare şi gândire de mare fineţe şi subtilitate, ceea ce duce la dezvoltarea „gândirii practice” cu multe aspecte de creativitate spontană, necesitând o mare capacitate de anticpare a acţiunilor şi evenimentelor, atenţie distributivă dar şi concentrare, ceea ce este benefic pentru sport în sine, dar şi pentru activităţile şcolare şi mai apoi pentru dezvotarea de lungă durată, aceasta ajutându-i foarte mult in viitor pentru viata de zi cu zi.

  • să oferim copiilor care au reale calităţi şansa de a urma drumul performanţei.

Chiar dacă nu toţi copii au aptitudini pentru performanţă, dar toţi au dreptul de a face sport, de a face mişcare într o formă organizată.
Noi ne adresăm ambelor categorii: pentru cei cu abiliăţi şi calităţi pentru performanţă şansa de a participa la competiţii organizate de FRB, iar pentru ceilalţi participarea la competiţii amicale, la jocuri de pregătire. Selecţia se va face din cadrul copiilor din grupele ce se află în pregătire.

  • să organizăm în anul ce va urma cel puţin două competiţii amicale, una pentru fete şi una pentru băieţi
  • să participăm la Campionatul Naţional de babybaschet şi minibaschet cu 3 echipe:
    • Babybaschet fete şi băieţi
    • Minibaschet fete
  • să organizăm cantonamente în vară şi în iarna
  • să demarăm a doua parte a priectului „Baschet – un nou început” şi anume acela de a lucra cu copii dintr-un centru de plasament.

…şi nu în ultimul rând ca pentru anul ce urmează sa atragem sponsori, oameni şi firme care să fie alături de noi în ceea ce întreprindem…

Pe această cale vrem să mulţumim părinţilor care ne au fost alături sufleteşte, dar şi material în toate acţiunile noastre încă de la început: fam. Neagu, fam. Enescu, fam. Georgescu, cât şi celorlalţi părinţi care ne-au fost alături la antrenamente, competiţii şi în cantonament.

De asemenea mulţumim pentru sprijinul acordat doamnei director a C. N. „Al. I. Cuza” – Rodica Popescu şi doamnei director a Şc. Gen. „H. M. Berthelot” – Rodica Tăicuţu, precum şi doamnei director a Centrului Şcolar Special Ploieşti, Claudia Gociu.

Sfârşit de an, cu meciuri demonstrative la care au participat toţi sportivii clubului, sfârşit de an cu cadouri pentru toţi sportivii clubului, incusiv pentru cei 15 copii de la Centrul Şcolar Special Ploieşti.

Mai multe poze găsiţi aici .